Un elev snopit în bătaie de alți trei colegi de clasă, într- un liceu din Târgoviște, polițiștii din Târgoviște s-au sesizat după apariția imaginilor pe o rețea de socializare.
În după-amiaza zilei de 17 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, ca urmare a unor imagini video transmise pe o rețea de socializare, s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana vătămată, respectiv un minor de 15 ani, care, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi fost agresat verbal și fizic de trei colegi de clasă, minori, de 14 și 15 ani.
Evenimentul s-ar fi produs într-un liceu din municipiul Târgoviște.
Polițiștii continuă verificările pentru lămurirea tuturor împrejurărilor conflictului și dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege.
Urmărește Partener TV și pe Google News