Se lucrează în ritm susținut, la Şcoala “MATEI BASARAB” din Târgoviște unde este în plin proces de implementare proiectul de extindere, reabilitare, modernizare și echipare, valoarea finanțării europene accesate de către administrația locală targovișteană fiind de 22.223.977,79 lei.

Primarul Cristian Stan a făcut o vizită de lucru pe șantier unde stadiul fizic de realizare a investiției se apropie de 85%, lucrându-se la amenajările interioare, dar și la închiderea noii săli de sport :

” Astfel, în baza celei mai mari investiții pe fonduri europene care a vizat vreodată o unitate de învățământ din Targoviște, școala este reabilitată în întregime, va beneficia de o sală de sport, de laboratoare noi si de o sală multifuncțională, de un teren de sport exterior ultramodern, urmând a se bucura și de dotări didactice, de dotări și echipament sportiv pentru sala de sport și terenul exterior, de echipament audio-video, de echipament IT și software sau de mobilier nou. Totodată, școala va dispune și de un sistem de panouri solare și fotovoltaice de natură să confere independență energetică unității de învățământ. La această data, stadiul fizic de realizare a investiției se apropie de 85%, lucrându-se la amenajările interioare, dar și la închiderea noii săli de sport.” a afitmat primarul Cristian Stan