Peste 3.000 de articole pirotehnice, interzise la comercializare, depistate de jandarmii dâmbovițeni asupra unui tânăr

Știri

Peste 150 de jandarmi au fost în sprijinul cetățenilor și au desfășurat misiuni de ordine și siguranță publică pe raza județului Dâmbovița, dar și activități de verificare a respectării măsurilor adoptate de autorități în context pandemic.

Au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.200 lei și au fost constatate două fapte de natură penală.

În Ajunul Crăciunului o tânără în vârstă de 23 de ani, care aborda trecătorii pentru a le comercializa obiecte pirotehnice, a fost depistată de jandarmii în zona complexului Pavcom din municipiul Târgoviște.

Asupra acesteia au fost găsite peste 3.000 de articole pirotehnice interzise la comercializare.Persoanei i s-au întocmit actele de sesizare pentru „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, fiind înaintate instituțiilor abilitate pentru continuarea cercetărilor.

Pentru prevenirea unor incidente, precum și a faptelor de natură infracțională, recomandăm cetățenilor următoarele:-să nu cumpere articole pirotehnice de la persoane neautorizate;-să sesizeze orice încălcare a legii prin apel la 112 sau la cea mai apropiată patrulă de jandarmerie;-să își supravegheze copiii, aceștia fiind predispuși la pericole dacă nu înțeleg riscurile la care se expun folosind petarde și artificii

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social