OFICIAL, TESTAREA ELEVILOR se va realiza LUNEA ȘI JOIA, în sala de clasă, personalul medical al școlii sau cadrele didactice îi vor testa pe copii, potrivit procedurilor emise de Ministerul Sănătăţii.

Toţi elevii vor fi testaţi în prima și a patra zi din săptămâna, în clasă, la începutul orelor de program. Dacă unul are test pozitiv se parcurg următorii paşi: îi sunt anunţaţi părinţii, elevul în cauză e izolat în cabinetul medical sau într-un alt spațiu şi se solicită o echipă a DSP pentru testul PCR.
De luni, școala continuă după aceleași reguli – prezenţă fizică doar acolo unde 60 la sută din personalul didactic e vaccinat, indiferent de incidența îmbolnăvirilor din localitate.

