O NOUĂ PROVOCARE: Cupa APA – Pescuit la plută în familie

Știri

O NOUĂ PROVOCARE, Cupa APA – Pescuit la plută în familie, prima ediție, va fi organizată de Asociația Pescari Amărășteni, o comunitate de oameni deosebiți și inimoși care au ca scop promovarea pescuitului sportiv în rândurile celor mici prin concursuri tentante dar și protejarea resurselor naturale în domeniul piscicol prin combaterea braconajului dar și protejarea mediului.

Așa cum spunem, Perscarii Amărășteni, nu au stat pe gânduri, și au pregătit un eveniment în premieră Cupa APA – Pescuit la plută în familie, este vorba de un concurs de pescuit la plută în doi!

La celelalte concursuri organizate de Asociația Pescari Amărășteni,inclusiv Cupa Micilor Pescari au fost „trași de urechi” într-un fel de faptul că evenimente sunt doar pentru cei mici de 1 Iunie, Cupa Prieteniei în toamnă aproape exclusiv pentru bărbați, acum sperăm că va  împăca toate taberele și va fi bine pentru toți, tătici, mămici, copii, frați, surori, un prilej perfect pentru o amintire de neuitat! Eveniment  va avea loc pe Balta Lupșanu 3, Călărași, în data de 12 septembrie 2021, durata de desfășurare -10 ore .

Un cuplu/pereche înseamnă că pe același stand, se vor afla doi coechipieri formați din membri familiei, la alegere. Ex: tată-fiu/fiică, soț-soție, frate-frate/soră, mamă-fiu/fiică, etc, organizatorii pot cere o dovadă oricând în acest sens;

Nu vor lipsi premiile iar sponsorii nu au întârziat să apară, Claudiu Popa  împreună cu echipa sa de la Claumar Pescar pun la bătaie 10 premii cadou pentru participanți!

Asociația Pescari Amărășteni, acceptă și încurajează și alte eventualele sponsorizări în cadrul evenimentului.

Regulament bine stabilit de înscriere și desfășurare a concursului.

Pentru orice detalii nu ezitați să ne contactați!

Andriescu Mihai Bogdan -0764.650.353

Dan Adrian-0765.536.860

Avramescu Ionut- 0763.703.349

Fire întinse tuturor !

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social