MIERCURI, 8 DECEMBRIE,temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 10 grade, iar cele minime în general între -7 şi 1 grad

Știri

MIERCURI, 8 DECEMBRIE,temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 10 grade, iar cele minime în general între -7 şi 1 grad,vremea se va răci în jumătatea de nord a ţării, în timp ce în restul zonelor valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată.

Cerul va avea înnorări în sudul, estul şi centrul teritoriului, iar pe parcursul zilei vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania şi mai ales ploi în Dobrogea, Muntenia şi izolat în Oltenia.

La munte temporar va ninge. La începutul zilei, în Moldova pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. În celelalte regiuni, cerul va fi temporar noros, iar probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, ziua în regiunile estice şi în zona Carpaţilor de Curbură viscolind ninsoarea, iar noaptea în sudul Banatului şi pe crestele montane.

Temperaturile maxime se vor încadra între -3 grade în nordul Moldovei şi 9…10 grade pe litoral, iar cele minime în general între -7 şi 1 grad. În zonele joase, mai ales noaptea, pe alocuri se va semnala ceaţă cu depunere de chiciură.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social