INTERVIU VIDEO. În anul 2015, la Pucioasa se vor finaliza proiecte majore pentru comunitate

Știri

Principala preocupare în 2015 a edilului Dănuţ Bădău este asigurarea funcţionării în bune condiţii a primăriei oraşului Pucioasa.Şi nu în ultimul rând pe agenda edilului Dănuţ Bădău se regăseste ca prioritate şi finalizarea proiectelor începute la nivelul oraşului.Vorbind despre proiectele în derulare edilul Dănuţ Bădău a ţinut să sublinieze faptul că cel mai important proiect ce trebuie finalizat este cel privind reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de apă şi canalizare în oraşul Pucioasa.Lucrările la reţeaua de apă şi canal se fac în baza unui proiect cu finanţare europeană, care va fi finalizate în acest an şi care vor contribui la modernizarea oraşului. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa (CATD) reabilitează şi extinde reţelele de apă şi canalizare din oraşele Pucioasa şi Fieni cu bani europeni. Lucrările din cele două oraşe sunt parte componentă a proiectului derulat de CATD pe Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu 1 – „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dâmboviţa” În Pucioasa se derulează şi proiectul «Dezvoltarea zonei turistice – reabilitare şi modernizare drumuri de interes local în staţiunea turistică», finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007- 2013. DANUT BADAUObiectivul general al proiectului este dezvoltarea locală a oraşului prin valorificarea cu succes a potenţialului turistic existent, iar obiectivul specific al proiectului este dezvoltarea zonei turistice a staţiunii balneoclimaterice, prin reabilitarea şi modernizarea drumurilor de interes local. Administrația orașului Pucioasa acordă o atenţie deosebită şi infrastructurii educaţionale.La două dintre unitățile școlare din oraş se derulează proiecte de reabilitare și modernizare.Este vorba despre procesul de reabilitare și modernizare la Școala nr. 4 “Elena Donici Cantacuzino” şi Școala nr. 1 Mihai Viteazul Pucioasa cuprinsă de asemenea într-un proiect de reabilitare și modernizare. Edilul Dănuţ Bădău ne-a vorbit şi despre modernizarea iluminatului public,despre realizarea unui transport public local la un preţ modic pentru locuitorii oraşului Pucioasa şi de ce nu chiar suportat în totalitate de autorităţile locale.Nici la capitolul sănătate edilul Dănuţ Bădău nu a omis să sublinieze faptul că are în vedere accesarea de fonduri europene în vederea reabilitării Spitalului Orăşenesc Pucioasa.Mai mult autorităţile locale în această perioadă sunt preocupate să rezolve problema strict legată de găsirea unui medic pediatru care să lucreze în cadrul Secţei de Pediatrie Pucioasa.Un alt proiect de viitor pe agenda edilului Dănuţ Bădău este cel privind construcția de locuințe sociale pentru familiile/persoanele tinere.Mai multe informaţii puteţi afla într-un interviu realizat cu primarul oraşului Pucioasa, Dănuţ Bădău.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social