Dimineață răcoroasă, maximele se vor încadra între 13-14 grade

Știri

Dimineață răcoroasă, maximele se vor încadra între 13-14 grade în depresiuni şi 20 de grade la Călărași.

Cerul va fi variabil, însă în zonele joase de relief, dimineaţa, local se vor fi nori josi stratifomi sau ceaţă.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, iar pe arii mai restrânse şi cu viteze mai mici în regiunile estice şi vestice.

În București, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi uşor. 6-7 grade dimineața, spre 3 grade în zona preoreșenească și în jur de 18 grade la amiază.

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

MUNTENIA
Vremea va intra într-un proces de încălzire ușoară și treptată în prima săptămână, astfel de la valori medii ale maximelor de 16 grade se va ajunge la 20…22 de grade în zilele de 21 și 22 octombrie. Spre finalul săptămânii se va răci, până la o medie regională a temperaturilor maxime de 12…13 grade, apoi se va încălzi ușor, astfel încât în perioada 27-31 octombrie media valorilor diurne va tinde spre 16…17 grade. Pe parcursul celor două săptămâni,
temperaturile minime vor fi în medie de 5…6 grade, cu valori mai ridicate în 23 octombrie, când se vor atinge 8…9 grade, dar și mai scăzute la începutul săptămânii viitoare, la o medieregională de 2…3 grade.
Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată în 23 și 24 octombrie. În restul intervalului, potrivit estimărilor disponibile la această dată condițiile pentru ploi slabe vor fi destul de reduse, potrivit ANMH.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social