Balzac spunea în lucrarea “Istoria măririi şi decăderii lui Cesar Birotteau”: Prima lege urmată de Dumnezeu este de a fi consecvent cu el însuşi: fără unitate, nu e putere.
Scena politică este în fierbere. După trecerea moţiunii, se fac consultări, negocieri, şi mai abitir, de astăzi, partidele politice deja au intrat în focul alegerilor prezidenţiale .

Se aruncă săgeţi şi în stânga şi în dreapta. Luptele interne continuă în contextul în care fiecare partid ar trebui să-şi vadă de treaba lui şi să-şi atingă obiectivul.
Nu este pentru prima oară, când deputatul PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan iese public şi face apel la unitate în partidul din care face parte: “ Da, luptăm pentru fiecare român, nu pentru o persoană, nu pentru interese de moment, așa cum speculează unii și alții. Noi luptăm pentru binele și viitorul acestei țări, pentru binele și viitorul copiilor noștri. Am greșit? Da, poate am greşit dar am plătit pentru aceste greșeli.
Probabil ca vom mai gresi, dar din jarul înfrângerilor se ridica focul victoriei! Și mereu am avut sprijinul vostru. Ce ne-a motivat? Voi,cei care ați avut încredere în noi! Azi, suntem loviți de ceilalți și arătați cu degetul pentru că am vrut să le meargă bine romanilor. Suntem loviți pentru că am mărit salariile și pensiile, pentru că ne-am dorit ca fiecare român să aibă un trai decent, pentru ca ne-am dorit sa dezvoltam comunitățile locale.
Majoritatea celor care ne lovesc nu au un program bine stabilit, nu au soluții concrete pentru România, nu își doresc liniște și mai grav ne vor dezbinați. Da, Este momentul să fim uniți și inteligenți! #România #Dâmbovița”, a trasmis deputatul PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan .