Guvernul Orban a avut ieri o ședință maraton, care a început la ora 14:00 și s-a terminat după ora 23:00, în care a adoptat nu mai puțin de 25 de ordonante de urgență,un număr record, în mai toate domeniile: electoral, sănătate, educație, economie, afaceri interne, justiție, transporturi.

Putem spune că este Guvernul Ordonanţelor. Deputatul PSD Dâmboviţa,Claudia Gilia nu a întârziat să iasă public şi să critice în termeni duri ceea ce a făcut Guvernul PNL.
Parlamentarul Claudia Gilia a spus clar şi răspicat că PNL a adoptat OUG-ul prin care a desființat statul de drept în România:
„Guvernul PNL a adoptat noaptea trecută 25 de ordonanțe de urgență. Un record absolut nedorit și cu implicații extrem de importante în diverse zone ale socialului, economicului și politicului.
Statul de drept a fost ucis aseară de guvernanții liberali, care, în prag de moțiune de cenzură, au trecut peste toate normele constituționale și au adoptat, în regim de urgență modificări privitoare la sistemul electoral, prin care afectează grav democrația.
Este pur și simplu de necrezut până unde merge disperarea lor de a-și asigura avantaje electorale vădite, fără nici un fel de moderație sau rușine.
Vă spuneam zilele trecute că eu cred ca PNL este cel care se
teme, nu PSD! Și cred că modificările făcute “noaptea ca hoții” îmi dau dreptate.
Au stabilit liberalii că, la alegerile parlamentare se poate vota oriunde, pe listă suplimentară, indiferent de domiciliu.
Deci indiferent de locul în care te afli, te poți duce să votezi pe cineva să ajungă în Parlament, fără a avea măcar idee cine este acea persoană. Păi unde este principiul reprezentativității? Cine pe cine mai reprezintă în Parlament? Simpla prezență la vot poate fi mai importantă decât responsabilitatea votului dat, în cunoștință de cauză? A legiferat PNL turismul electoral?
PNL transformă românul din cetățean în votant! Și atât.
În aceeași ordonanță s-a scurtat termenul pentru organizarea anticipatelor. În Constituție este prevăzut un termen de trei luni de la dizolvarea Parlamentului, pentru organizarea alegerilor parlamentare, în timp ce legislația electorală prevede minim 90 de zile.
Prin ordonanța „nocturnă” se prevăd 50 de zile pentru anunțarea datei alegerilor parlamentare după dizolvarea Parlamentului.
De unde atâta grabă de a reglementa noaptea niște chestiuni atât de importante?
Pentru că astăzi Guvernul Orban are toate șansele să plece acasă! Iar un Guvern interimar nu poate adopta ordonanțe de urgență! De fapt, singura urgență a Guvernului Orban a fost să-și asigure un avantaj electoral în ciuda desființării statului de drept!„, a afirmat deputatul Claudia Gilia.
Deputatul Claudia Gilia a avut un mesaj clar la finalul intervenţiei: PSD sancționează astazi aceste grave derapaje de la democrație prin votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului incompetent și abuziv al PNL.