CONDAMNAȚI LA ȘCOALĂ ONLINE, în Dâmbovița, Școala Cornățelu și Grădinițele Bolovani și Cornățelu, în online , pentru că rata de vaccinare este sub 60% iar incidența este 5,28 la nivelul comunei, astfel 112 preșcolari și școlari fac ore online.

În fiecare vineri, școlile raportează rata de vaccinare a personalului pe fiecare structură în parte, nu pe personalitate juridică.
Primul test al ratei de vaccinare, cele trei unități școlare l-au picat, pentru că rata de vaccinare a personalului fiecărei unități școlare de mai sus este de 50 (%) la data de 03.12.2021. Cei 112 copii au pierdut și ultima șansă de a merge fizic la școală pentru că rata de incidență a infectărilor este de 5,28 la mie la nivelul comunei, după cum știm chiar și în instituțiile școlare unde profesorii nu s-au vaccinat în proporție de peste 60%, dar rata de incidență este sub 3 la mie, se poate merge fizic la școală.
Copiii din Cornățelu se pare că au fost condamnați la școală online încă de prin toamnă, dacă ne aducem aminte, acestă comună a fost și carantinată.
Vezi situația privind FUNCȚIONAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN FUNCȚIE DE RATA DE INCIDENȚĂ și/sau RATA DE VACCINARE – 10.12.2021, în județul Dâmbovița