Comuna Șotânga are proiecte de amploare, modernizare străzi, centru civic, pod peste râul Ialomița. VIDEO

Știri

Comuna Șotânga se poate mândri cu una dintre cele mai eficiente administrații publice din județ, localitatea este un bun exemplu despre cum să faci administrație.

Orice se poate face dar este important să vrei, și echipa condusă de primarul Constantin Stroe, a avut o strategie bine pusă la punct şi bazată pe realităţi, și astfel, a reuşit.

Primarul Constantin Stroe a stabilit trei direcţii strategice: atragerea de fonduri europene, atragerea de investitori şi dezvoltarea urbanistică. În toate cele trei, comuna Șotânga a avut și are succes iar schimbările se văd de la an la an.

Strada Vâlcelei este în plin proces de modernizare

O schimbare radicală pe strada Vâlcelei din comuna Șotânga, după implementarea unui amplu proiect  de reabilitare și modernizare.  Dacă în urmă cu un an,  pe  strada Vâlcelei  se circula doar cu piciorul, nici gând de mașină,  acum  se circulă  cu autoturismul, pot ajunge în zonă și mașinile  de intervenție, pompieri și ambulanță, ca să nu mai vorbim despre faptul că există și iluminat public modern.  Proiectul este în desfășurare, dar schimbările se pot vedea de la o poștă, după cum spune o vorbă din popor.

Pe strada Vâlcelei, s-a realizat un drum betonat cu o bandă de circulație de 2,75 m – 4,00 m carosbil și acostamente de 0,2m-0,5m pe ambele părți, șanturi săpate/betonate după caz, cca 1,00 m în proiecție orizontală și apărări de mal .

Lucrările  fac parte  din proiectul ”Reabilitare și modernizare străzi în comuna Șotânga, județul Dâmbovița”, o asociere între Primăria Șotânga și Consiliul Județean Dâmbovița, valoarea totală a contractului fiind de  – 2.796.551,44 lei, din care finanțarea acordată de CJ se ridică la 40% , restul finanțării de 60%  fiind din partea Primăriei.  

În acest proiect sunt modernizate și străzile: Constantin Brâncoveanu (Lupu) – lungime 112 m; Preot Abramescu – lungime  585 m; Malului (1) – lungime 660 m și Malului (2) – lungime  303 m.

Centrul civic al comunei Șotânga prinde viață

Centrul comunei Șotânga se va schimba radical  printr-un proiect major „Realizare piață publică și piață comercială tradițională în comuna Sotânga, județ Dâmbovita”, investiție în proces de implementare  și care are o valoare de aproximativ 5.299.321 lei.

Lucrările vizează realizarea unei piețe publice și a unei piețe comerciale tradiționale, amenajarea de trotuare, spații pietonale și locuri de parcare,  spațiu public dotat cu loc de joacă, amenajarea de spații verzi și fântână aterziană, se modernizează strada Mininerului și strada de centru, toate acestea vor  contribui la amenajarea centrului civic al comunei Şotânga.

Alte două investiţii majore vor întregi amenajarea centrului civic al comunei Şotânga și este vorba despre două inveştiţii cu finanţare prin CNl, şi anume sală de sport cu 180 de locuri şi Centru Cultural.

După cum știm,  admnistrația de la Șotânga, condusă de primarul Constantin Stroe a reușit să  achiziționeze  și clădirile ce fac parte din patrimoniul fostei unităţi miniere. Vorbim de Clubul Minier, spital minier şi birourile fostei exploatări miniere.

Edilul Constantin Stroe deja le-a găsi o utilitate viitoare în beneficiul comunităţii locale.  Prin accesarea de fonduri  europene, Clubul Minier va fi transformat într-un Centru Cultural modern, pentru că asta a fost menirea lui iniţială. În perioada lui de glorie era chiar o clădire de interes judeţean. De asemenea,  spitalul minier şi birourile fostei exploatări miniere pot fi transformate fie în locuinţe sociale pentru persoane cu dizabilităţi, fie într-un centru pentru persoane vârstnice.

Pe ultima sută de metri sunt lucrările la podul peste râul lalomiţa şi drumul de legătură  între comunele Şotânga şi Doiceşti

Se lucrează  intens și la pod peste râul lalomiţa şi drumul de racordare, investiții amplasate la limita administrativ-teritorială a comunelor Şotânga şi Doiceşti, valoarea fiind de 6.245.275. lei, lucrările sunt pe ultima sută de metri.

O investiție vitală pe care Primăria Șotânga  a implementat-o cu succes. Chiar la sfârșitul  acestei săptămâni, se lucra intens la montarea echipamentelor de iluminat public pe pod și pe drumul de legătură.  Noul pod peste râul Ialomița are o lungime de 90 m deschidere, lungimea drumului modernizat, inclusiv podul este de 1762,00 m, lățime cale pod este de  7 m – suprafața totală fiind de 630 mp,  lățimea trotuarelor este de  1 m, drumul cu o bandă de circulație lățime carosabil 4 m(5 m platforma). Zona s-a schimbat radical, există deja montat și sistem de supraveghere video., lucrările sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

La Șotânga, o administrație eficientă și un primar vizionar sunt cheia succesului !

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social