Centru de colectare al deșeurilor electrice la Târgoviște

Știri

 Municipiul Târgoviște se alătură Reţelei Naţionale de Colectare, proiect al Asociaţiei RoRec în parteneriat cu autoritățile locale, la nivel național, pentru crearea unei infrastructuri de colectare DEEE Deseuri-Electronice(deşeuri provenite din echipamente electrice şi electronice) accesibilă unui număr cât mai mare de cetățeni. Astfel, Primăria Municipiului Târgoviște și Asociația RoRec lansează miercuri, 16 septembrie, un centru de colectare al deșeurilor electrice la Târgoviște.Legislaţia europeană impune României asigurarea unui centru permanent de colectare a DEEE la fiecare 50.000 de locuitori, în vederea asigurării unui sistem de colectare accesibil care să ne permită să atingem cota de 4 kg DEEE/locuitor colectate anual, aşa cum suntem obligaţi ca stat. Din păcate, situaţia colectării la nivel naţional arată că ne situăm la circa 1 kg DEEE/locuitor anual, ceea ce poate duce la declanşarea penalităţilor de infringement către statul român, sume ce se ridică la peste 100.000 de euro pe zi şi vor fi achitate, în final, din buzunarul fiecăruia dintre noi.

Centrul de colectare ce va fi inaugurat miercuri, 16 septembrie 2015, începând cu orele 11.30, va fi cea de-a 28-a locație din Rețeaua Națională de Colectare. Acesta este situat în Târgoviște, pe șoseaua Găești nr.30 şi va reprezenta o nouă opțiune permanentă pentru dâmbovițenii care vor să renunțe la deșeurile electrice în mod corect, respectând comunitatea din care fac parte, legislația și mediul înconjurător.

Asociația Română pentru Reciclare RoRec invită cetăţenii Municipiului Târgoviște miercuri și joi, 16-17 septembrie 2015, între orele 9.00-17.00, la prima acţiune de colectare a deşeurilor electrice, organizată de noul centru de colectare. Aceştia pot renunţa la deşeurile electrice prin depunerea lor la centrul din șoseaua Găești nr.30 şi la alte 2 puncte provizorii amenajate lângă banca Transilvania, vis-a-vis de Piața 1 Mai, respectiv lângă Parc Micro 4, vis-a-vis de Magazinul Diana.Deşeurile grele sau voluminoase vor fi preluate gratuit de la domiciliu, instituţie sau sediu de firmă prin comenzi telefonice la TelVerde RoRec 0800 444 800 (număr gratuit) sau 0751 302 121 (număr cu tarif normal).

Cei care se vor debarasa de deşeurile electrice în cadrul acţiunii de colectare vor putea câştiga, prin tragere la sorţi, unul dintre următoarele premii oferite de Skill, Tristar și Domoclip: două cafetiere, două mașini de călcat, o mașină de găurit și un mixer. Tragerea la sorţi va avea loc la Primăria Târgoviște, luni, 21 septembrie, la ora 10.00.

Reţeaua Naţională de Colectare (deşeuri de echipamente electrice şi electronice), realizată de Asociaţia RoRec în parteneriat cu primăriile, înseamnă crearea unei infrastructuri coerente de colectare a DEEE, la nivel naţional. Un centru de colectare DEEE este un serviciu destinat comunităţii, un spaţiu amenajat conform standardelor europene, pentru colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice într-un mod organizat şi în condiţii de deplină siguranţă, cu respectarea normelor de mediu.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social