Un accident rutier produs luni după-amiază pe DN 71, în comuna Aninoasa, s-a soldat cu incendierea unui autoturism. Primii care au ajuns la fața locului au fost jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil, aflați în misiune de patrulare în zonă.
Aceștia au observat vehiculul cuprins de flăcări pe marginea drumului și au intervenit rapid pentru limitarea pericolului, îndepărtând persoanele și autoturismele din apropiere și asigurând perimetrul până la sosirea echipajelor de pompieri.
Ulterior, pompierii de la Detașamentul Pucioasa au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea incendiului. Din primele cercetări ale polițiștilor, accidentul s-a produs între două autoturisme, iar în urma impactului o femeie a fost rănită și a necesitat îngrijiri medicale. Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului.

