Cele 48 de ore de viscol şi ninsoare care au fost şi în judeţul dâmboviţa, putem spune că au fost un test trecut bine de autorităţile judeţului şi LDP Dâmboviţa. Încă de sâmbătă seara, de la prima ninsoare, prefectura, CJ, primăria Târgovişte, LDP dar şi primarii din judeţ s-au mobilizat în acţiunile de deszăpezire. Potrivit datelor oferite de autorităţi în cadrul unei conferinţe de presă pe drumurile judeţene s-a acţionat cu 74 de utilaje, din care 27 aparţin LDP, s-a asigurat materialul antiderapant necesar, iar 122 de muncitoriau fost angrenaţi în acţiunile de deszăpezire. SC LDP Dâmboviţa dispune de stocurile necesare de sare, nisip, material antiderapant şi carburant pentru toată iarna: “ Conducerea Prefecturii , a CJ Dâmboviţa, a primăriei Târgovişte şi primarii din teritoriu au fost implicaţi în acţiunile de deszăpezire . Am fost şi noaptea prezenţi la sediu şi vreau să vă spun că cei mai prezenţi pe teren au fost prefectul Ioan Marinescu, căruia îi mulţumesc, a fost pe teren vicepreşedintele Adrian Dumitru şi de asemenea Alin Manole, directorul LDP Dâmboviţa. Pe drumurile judeţene se acţionează cu 74 de utilaje din care 27 de utilaje sunt ale LDP, am împrăştiat 466 de tone material antiderapant , 48 de tone de apă sărată şi angrenaţi în activităţile de deszăpezire sunt 122 de muncitori. Nu există niciun drum judeţean blocat . Avem în stoc la LDP, întreaga cantitate de sare, nisip,antiderapant şi carburand necesare până la sfârşitul perioadei de iarnă. Suntem pregătiţi să facem faţă unor situaţii mult mai dificile decât cele din aceste două zile”, a declarat Adrian Ţuţuianu.
S-a intervenit şi pe DJ 712 A, zona Iuda,comuna Râu Alb
Directorul LDP Dâmboviţa, Alin Manole a spus că pe toate drumurile judeţene de care răspunde sunt deszăpezite. Nici în zona montană dâmboviţeană nu au fost probleme, directorul Alin Manole spunând că în permanenţă acolo sunt şase utilaje. LDP Dâmboviţa a acţionat duminică cu utilaje de deszăpezire şi pe DJ 712 A, zona Iuda,comuna Râu Alb. Ba mai mult, dacă este nevoie pe acest tronson se va interveni şi în zilele următoare.Măsurile luate din timp au făcut ca la nivelul judeţului Dâmboviţa să nu existe niciun drum blocat.