ATENȚIE, din această seară, 29 martie 2022, un val de praf saharian va intra în România, praful saharian, în cantitate mică, se va face resimțit marți noaptea și miercuri, 30 martie, în special în vestul și în nordul țării.

Nu este exclus, ca joi seara și vineri noaptea, praful saharian să atingă concentrații ridicate în mare parte din țară, în special în jumătatea de sud a țării, unde este posibil ca precipitațiile prevăzute pentru aceste zile să capete o culoare roșiatică, adică vom vedea posibile ploi „roșii”.
Culoarea galben-roșiatică a particulelor indică faptul că principalele componente ale prafului din Sahara sunt minerale care conțin fier. De asemenea, conțin multe oligoelemente, cum ar fi fosfor, magneziu și calciu.
În același timp, însă, începând de miercuri și mai ales joi, sunt așteptate în toată țara noi precipitații sub formă de ploi. În sudul și estul țării este posibil să apară primele furtuni însoțite de descărcări electrice ale anului.
Sfârșitul de săptămână va aduce un val de aer rece, ce se va face întâi resimțit în vestul și nordul țării și apoi și în restul regiunilor. Sâmbătă sunt așteptate ninsori în nordul țării, urmând ca duminică să se extindă în Banat, Crișana, Maramureș, Bucovina, Transilvania și Moldova. Ninsorile ar putea continua în nord și la începutul săptămânii următoare, potrivit modelelor de calcul pe termen mediu.
Urmărește Partener TV și pe Google News