ANI a constatat starea de incompatibilitate și în cazul unui ales local din Dâmbovița, potrivit unui comunicat transmis de ANI, este vorba despre un consilier local.

„Acesta, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 27 iunie 2016, întrucât deține și exercită simultan cu mandatul de Consilier local și o funcție în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Cobia, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003”, potrivit ANI
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 19 aleși locali din întreaga țară.