Accident feroviar la Doicești, în această dimineață, autoturism lovit de tren, pompierii au intervenit la fața locului .

Din primele informații, un tren a lovit un autoturism la trecerea la nivel cu calea ferată, persoana din autoturism a coborât din acesta. Intervine Detașamentul Pucioasa cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță.
Pompierii au verificat starea persoanelor din trenul personal, 15 călători și toți sunt în stare bună. Conducătorului auto i se acordă ingrijiri medicale de către echipajul SMURD.