A fost găsit bărbatul din comuna Malu cu Flori, acesta prezenta arsuri pe mâini și picioare și era în șoc hipotermic. VIDEO

Știri

A fost găsit bărbatul din comuna Malu cu Flori, acesta prezenta arsuri pe mâini și picioare și era în șoc hipotermic, au fost mobilizate zeci de forțe.

În jurul orei 12:20, pompieri de la Detașamentul Târgoviște cu o autospecială de prima Intervenție și comandă și o ambulanță SMURD au acționat la solicitarea IPJ Dambovita, în cadrul misiunii pentru cautarea unei persoane dispărută, în localitatea Malul cu Flori.

După aproximativ 2 ore și jumătate echipajele constituite pentru căutare au găsit persoana dispărută.

Aceasta era conștientă, cooperantă,  prezenta soc hipotermic și arsuri de gradul I și II pe membrele superiore și inferioare.

Bărbatul de 52 de ani a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind preluat de către echipajul SMURD în vederea transportului la UPU Târgoviște pentru îngrijiri de specialitate.

” Pe parcursul acestei zile, 30 noiembrie, în urma activităților de căutare efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești, alături de efective de la Serviciul de Investigații Criminale, luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, reprezentanți de la primăria din localitate, voluntari, jandarmi, pompieri, a fost identificat, într-o livadă din Malu cu Flori, un bărbat de 52 de ani, din localitate.   

Cel în cauză ar fi plecat voluntar de la domiciliu în ziua de 28 noiembrie a.c..  

Bărbatul a fost asistat medical la fața locului, fiind transportat la spital întrucât prezenta arsuri în zona corpului” a transmis IPJ Dâmbovița.

Urmărește Partener TV și pe Google News

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social