32 de ani de la Revoluţie,eroii din Decembrie 1989,comemorați la Târgoviște

Știri

32 de ani de la Revoluţie,eroii din Decembrie 1989,comemorați la Târgoviște, momentul solemn a fost organizat de Prefectura Dâmbovița, împreună cu Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria Municipiului Târgoviște, și a cuprins un ceremonial militar, organizat de Garnizoana Târgoviște, dar și un ceremonial religios, oficiat de către un sobor de preoți din partea Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Memoria martirilor căzuți în Decembrie 1989 a fost cinstită și prin depunerea de coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluției. Evenimentul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.

La comemorarea desfășurată la Monumentul Eroilor Revoluției din Piața Mihai Viteazul din Târgoviște, au participat prefctul Aurelian Popa, președintele Corneliu Ștefan, vicepreședintele Antonel Jîjîie, administratorul public Cristian Avanu și secretarul județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu. De asemenea, au fost prezenți parlamentari, reprezentanți ai Asociației Luptătorilor din Decembrie ’89, primarul Cristian Stan și alți reprezentanți ai Primăriei Municipiului Târgoviște, consilieri județeni și locali.

Semnificația momentului de cotitură din istoria neamului românesc, înfăptuit în urmă cu 32 de ani, a fost subliniată în cadrul alocuțiunii susținute de un reprezentant al Asociației Luptătorilor din Decembrie 1989.

Pe 22 decembrie 1989, chiar de la primele ore ale dimineţii, străzile din Bucuresti şi din multe alte oraşe ale ţării se umpleau de oameni care strigau, în cor, „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul”, „Victorie! şi „Libertate!”.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social