. Inițiativa aparține Consiliului Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, și oferă publicului ocazia de a celebra cultura românească într-un cadru istoric și artistic deosebit.

Ziua de 15 ianuarie marchează nașterea poetului național Mihai Eminescu, iar evenimentul reprezintă un prilej de reflecție asupra valorilor patrimoniului românesc și a locului acestora în cultura europeană și universală.
Vizitatorii vor putea explora gratuit muzeele din Târgoviște, printre care Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul „Casa Romanței”, Casa-Atelier „Gheorghe Petrașcu”, precum și Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – Școala de Cavalerie.
Pe lângă expozițiile permanente, publicul va avea acces și la mai multe expoziții temporare, printre care „Dinamica palatelor voievodale de la București și Târgoviște în perioada medievală”, „Dâmbovița. Contribuții arheologice recente” și „Bienala Națională de Gravură «Gabriel Popescu» Târgoviște 2025”, ediția a X-a.
Accesul publicului este permis în intervalul orar 09:00 – 17:00, ultimul acces fiind la 16:30. Organizatorii invită publicul de toate vârstele să petreacă Ziua Culturii Naționale descoperind istoria, arta și tradițiile românești.

