Ziua Avocatului Român, marcată în fiecare an pe 24 iunie, este un prilej pentru a valorifica tradițiile, dar și pentru a reafirma aspirațiile pe care le au avocații pentru un viitor mai bun al profesiei lor.
Această misiune este din ce în ce mai dificilă, că este un consum personal uriaș în lupta pentru dreptate, care presupune sacrificii atât în planul sănătății cât și în cel al vieții private. Avocații au rămas în prima linie și în perioada pandemiei, riscându-și sănătatea, în apărarea dreptății.
Avocații sunt în permanență sub asaltul unor evenimente exterioare profesiei și chiar sistemului judiciar .Evoluția digitalizării, accelerată de pandemie, a făcut ca orice se întâmplă în zona politicului, economicului sau socialului să aibă repercusiuni rapide și asupra avocaturii.
Avocatul este, de drept, întâiul apărător al drepturilor și libertăților cetățenești, astfel cum sunt definite în Declarația universală a drepturilor omului și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. El, avocatul, este apărătorul tuturor celor în nevoie, abuzați de autorități sau de semeni, este sprijin pentru cei aflați într-un moment de cumpănă a existenței lor și este vocea care apără în procesele penale, mereu în slujba clientului său, mereu în protejarea acestuia, mereu aplecat să-i asculte nedumerirea legată de vreo hotărâre judecătorească aflată în contradicție cu așteptările sale, mereu umărul pe care aceștia plâng, mereu urechile care ascultă cele mai dureroase relatări și mereu ochii care văd cu luciditate soarta unei bătălii judiciare incipiente sau vechi, precum scoarța dosarului care o atestă, marcat cu un număr.
Avocatul este grevat de la debutul și până la finele carierei sale de servitutea drepturilor și intereselor clientului său, un dezmembrământ al propriei sale ființe, atât ca om, cât și ca profesionist, cel mai adesea cu mult înaintea și mai presus de propria persoană și, uneori, chiar și de propria familie. Este sacrificiul avocatului, adus în numele dreptății și adevărului clientului său, al valorificării, cu propriile mijloace, a drepturilor și intereselor acestuia.
Avocatul este cel mai prezent în orice afacere judiciară și este motorul care stimulează creativitatea sistemului judiciar, a jurisprudenței și a doctrinei juridice și nu doar un „partener indispensabil al justiției, ocrotit de lege”, astfel cum spune despre el, mult prea modest și incomplet, o sintagmă din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Înseși Drepturile Fundamentale ale Omului s-au născut cu sudoarea frunții avocaților în lupta lor pentru adevăr, justiție și dreptate. Fără avocați, dezideratul numit „justiție” ar sucomba, iar bătălia pentru adevărul judiciar ar înceta. La fel cum iluzorie ar fi ideea de pace socială. Or, sistemul judiciar este chemat să asigure echilibrul social prin livrarea unui act de justiție de calitate, apt și adecvat a asigura dreptatea și pacea socială, de neconceput fără aportul profesional și profesionist al avocatului.
Soluțiile sunt propuse de avocați, puse în discuție de judecător, apreciate de către părți și de procuror și cântărite cu măsura numită „dreapta cumpănă” de către judecător, iar balanța justiției înclină într-o parte sau în alta datorită muncii avocatului, datorită argumentelor pe care este capabil să le prezinte judecătorului cauzei. Elocința cuvântului, elocvența expunerii, adecvarea argumentelor avocatului la specificul fiecărui proces pot fi și, de multe ori, chiar sunt cheia rezolvării procesului, sunt amprenta spiritului viu care permite executarea actului de justiție la standarde calitative, de echitate și de dreptate pretinse de justiție și actele ei.
Așadar, contrar unor aparențe care adesea înșală privitorul din afara uriașului malaxor al justiției, avocatul chiar contribuie, esențial și efectiv, la înfăptuirea actului de justiție, motiv pentru care (și) el poate declama celebrul „Fiatjustitia,pereat mundus!”
Pentru atingerea acestui țel, avocatul trebuie să fie liber, loial, onest, demn, educat, erudit, bine pregătit profesional și, foarte important, de caracter, cu mintea și inima la locul lor! Nu iluzoriu ci efectiv!
Motiv pentru care avocatura, prin ea însăși, pretinde excelență.
Excelența în avocatură este dată, întâi de toate, de caracter, de nivelul educației și al gradului de cultură, de onestitatea și loialitatea față de client, de tenacitatea și consecvența în urmărirea scopului. Cred că în bună măsură excelența în avocatură este dată de dedicare.
Nu orice jurist are vocația de a fi avocat, întrucât, excelența în această profesie este conferită nu doar de numărul clienților din portofoliu sau de cuantumul onorariilor facturate ori de numărul proceselor „câștigate” ci, îndeosebi, de acel ceva în plus ce alte profesii juridice nu îl au. Acel ceva în plus se numesc confraternitatea, conștiința apartenenței unui corp profesional independent, numit astfel prin de lege, cât și impus de specificul muncii avocatului, marcat de două coordonate esențiale: obligația păstrării secretului profesional și confidențialitatea relației cu clientul, puțin cunoscute însă extrem de importante pentru ca un avocat să poată atinge excelența.
La mulți ani, avocați români! La mulți ani, avocatura românească!
Urmărește Partener TV și pe Google News
