A devenit deja tradiţie, ca în pragul sărbătorilor de iarnă, Arhiepiscopia Târgoviștei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, să facă cadouri, constând în îmbrăcăminte, încălțăminte și dulciuri, pentru 22 copii/tineri de la Complexul de Servicii Sociale Târgovişte “Floare de Colţ” și pentru opt copii de la Căminul Social de Tip Familial “Sfântul Ierarh Nicolae“, din cadrul Asociației Centrul Diaconal Casa Creștină.
La evenimentul de joi, a mai participat şi Cristiana Bucur, director general DGASPC Dâmbovița.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a transmis mesaje spirituale copiilor și celor prezenți, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Crăciun.
În această perioadă, în fiecare centru din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, copiii și adulții sunt implicați în activități recreative și de socializare, bucurându-se de cadouri și participând la mese festive.