Târgoviște: În mijloacele de transport în comun, masca este obligatorie

Știri

Fiți foarte precauți, inamicul invizibil COVID-19 nu este în relaxare iar în mijloacele de transport în comun, masca este obligatorie.

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan a verificat astăzi, în primul rând, dacă operatorul de transport al administrației locale târgoviștene respectă noile reguli pentru transportul rutier de persoane, impuse potrivit Ordinului comun nr. 984/829/2020, al ministrului Transporturilor și al ministrului Sănătății, privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul virus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, publicat sâmbătă, 16 mai, în Monitorul Oficial.

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan  ne anunță că:
    ✅ la urcarea în vehicule au fost montate dozatoare cu soluții dezinfectante;
    ✅  se efectueaza curățenia și dezinfecția mijlocului de transport înainte de plecarea în cursă;
    ✅  conducătorul auto este dotat cu mască de protecție;
    ✅   primul rând de scaune din spatele soferului este păstrat liber, pentru a evita interacțiunea socială;
    ✅   pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se realizezaa doar pe ușa din față, iar coborârea pe cealaltă/celelalte ușă/uși.


Mai mult, primarul Cristian Stan a  precizat că purtarea măștii este obligatorie pentru accesul la bordul vehiculelor de transport pasageri, precum și pe toată durata călătoriei.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social