Polițiștii rutieri au avut o prezență activă pe principalele drumuri din județul Dâmbovița

Știri

Polițiștii rutieri au avut o prezență activă pe principalele drumuri din județ pentru prevenirea încălcării regulilor de circulație, precum și pentru sancționarea cu fermitate a șoferilor care nu au respectat regimul legal de viteză ori s-au urcat la volan sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise.

Polițiștii rutieri au avut o prezență activă pe principalele drumuri din județ pentru prevenirea încălcării regulilor de circulație

Pentru depistarea acestor șoferi, au fost oprite și controlate în trafic peste 1.200 de autovehicule și au fost testați cu mijloacele din dotare peste 500 de conducători auto.

În plus, pentru încălcările de la normele legale, au fost aplicate 936 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală se ridică la peste 260.000 de lei, dintre care cele mai multe sancțiuni, 611, au fost pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, ca măsură complementară, au fost retrase 37 de certificate de înmatriculare și reținute 69 de permise de conducere, 22 dintre acestea fiind pentru depășirea limitei de viteză, 7 pentru consumul de băuturi alcoolice și 3 pentru consumul de substanțe interzise.

Urmărește Partener TV și pe Google News și AICI

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social