Au început lucrările de amenajare a intersecției de pe DN72A, la Voinești, în zona în care șoseaua națională se intersectează cu drumul județean care asigură legătura spre Izvoare, Pietrari, Vulcana Băi, Bărbulețu și Râul Alb.
Proiectul, derulat de DRDP București – SDN Târgoviște, include:
- o bandă de încadrare pentru virajul la stânga,
- benzi de accelerare și decelerare pentru virajul la dreapta.
Reprezentanții CNAIR transmit că aceste măsuri vor spori siguranța rutieră și vor fluidiza traficul, mai ales la orele de vârf.
Începând de săptămâna viitoare, vor fi demarate lucrări similare pe DN72, în Mănești, pentru îmbunătățirea siguranței și fluenței circulației pe acest tronson important.