Astăzi, 16 mai 2025, jandarmii dâmbovițeni sunt prezenți în teren pentru a asigura desfășurarea în siguranță a două evenimente sportive din cadrul Campionatului Național de Fotbal – Liga a 3-a, Play Out. Meciurile au loc la Moreni și Pucioasa, acolo unde echipele CSM Flacăra Moreni întâlnește ACS Petrolul 52 2, iar AFC Pucioasa se confruntă cu CS Păulești.
Jandarmii vor fi prezenți începând cu ora 18:00 pe stadioanele „Flacăra” din Moreni și „Dumitru Tică Popescu” din Pucioasa, având ca principală misiune protejarea spectatorilor, prevenirea incidentelor și asigurarea unui climat de siguranță pentru toți participanții.
Inspectoratul de Jandarmi face apel la fair-play și responsabilitate, transmițând câteva recomandări pentru susținători:
- evitați implicarea în conflicte de orice fel;
- respectați indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine;
- semnalați orice comportament suspect sau situație de risc.
Prin aceste măsuri, Jandarmeria Dâmbovița își reafirmă angajamentul de a sprijini desfășurarea în condiții optime a evenimentelor publice și sportive, pentru ca fotbalul să rămână o sărbătoare a fair-play-ului și pasiunii.