În seara acestei zile are loc Denia Prohodolui, când, în mijlocul bisericii este scos Aerul – Sfântul Epitaf, pe sub care trec toți creștinii și se înconjoară și biserica de trei ori.
În comuna Șelaru (Dâmbovița) există un obicei practicat de femeile văduve sau de către femeile cu rude decedate fără lumânare și neîmpărtășite: acestea aduc la biserică cocoși albi, pachete cu alimente de post pentru a le împărți în amintirea răposaților din familie și câte o lumânare de ceară, de înalțimea unui om, care se aprinde în timpul slujbei. În timp ce se înconjoară biserica, femeile taie lumânările în 40 de bucăți și le împart împreună cu cele 40 de pachete cu alimente, copiilor aflați în biserică.
În această zi, potrivit tradiției, se ține post negru (în special pentru sănătate), existând și severe interdicții pentru anumite activități. Nu se seamănă nimic, nu se intră în vie, nu se coace pâine, nu se bat cuie, nu se coase și nu se țese, nu se mănâncă ulei, oțet și nici urzici, pentru că Iisus a fost bătut cu urzici în această zi.
Sursa foto: Internet