ÎN ATENȚIA VITEZOMANILOR, REVIN RADARELE FIXE PE ȘOSELELE DIN ROMÂNIA, este o cerință europeană care ar trebui să descurajeze comportamentul agresiv al șoferilor.
„e-Sigur” este noul sistem integrat de detecție fixă propus de Ministerul Transporturilor. Presupune montarea unor rețele de camere video fixe pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale.
Noile radare vor fi semnalizate: cu 500 -1000 de metri înainte, pe autostrăzi, cu 100 – 500 de metri dacă sunt în afara localităților și cu 50 -100 de metri, în localitaţi.
Şi nu se vor limita doar la înregistrarea vitezei cu care circulă maşinile pe acel drum, se doreşte constatarea celor care depăşesc limita legală admisă, a celor care conduc un vehicul pe o bandă pe care nu ar trebui să conducă, a celor care nu respectă culoarea roşie a semaforului sau a celor care au interdicţia de a conduce un vehicul care nu este înmatriculat, pe cei care nu respectă trecerea la nivel cu calea ferată, care manifestă un comportament agresiv la volan.
Radarale fixe au fost folosite şi la noi până acum 13 ani, România este, în prezent, singura țară din Uniunea Europeană fără radare fixe.
Noul sistem a fost inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență și, conform angajamentelor asumate, proiectul de lege ar trebui adoptat până la finele acestui an.
CNAIR, în colaborare cu Poliția Română, ar trebui să facă sistemul funcțional în termen de 24 de luni de la intrarea în vigoare a noii legi
Urmărește Partener TV și pe Google News