Festivalul „Crizantema de Aur”, astăzi, are loc Concursul de Creaţie care va îmbogăţi patrimoniul muzical naţional cu 14 romanţe în primă audiţie selectate în urma preselecţiilor naţionale realizate la Bucureşti în colaborare cu UCMR şi la Chişinău în colaborare cu UMM.

În perioada 21-23 octombrie 2021, se desfășoară în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, cea de-a 54-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de aur”, cel mai longeviv festival muzical din România, organizat neîntrerupt din anul 1968 la Târgoviște, cu scopul promovării Romanței ca gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale.
Precizăm că organizatorii sunt preocupați de înscrierea Romanței în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, procedură care a fost inițiată de organizatorii festivalului în anul 2016, în colaborare cu Comisia Națională a României pentru UNESCO, și care se află în atenția Ministerului Culturii.
Organizatorii acestei ediţii: Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova.
Direcția artistica a festivalului este asigurată de Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște.
Evenimentul se desfăşoară la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte.
Concertele vor începe în fiecare seară la ora 18.00 și vor fi transmise integral în direct de TVR 3, precum și de Radio România Antena Satelor (seara de gală).
Ediția se desfășoară cu restricții impuse de reglementările legale actuale
- Acompaniază orchestrele:
- „Dor românesc” – dirijor Ștefan Cigu
- „Romanţa” – dirijor Lucian Vlădescu
- Juriul Concursului de Interpretare va fi format din interpreţi de romanţă şi din personalităţi ale vieţii muzicale din România și Republica Moldova care promovează romanța.
- Juriul Concursului de Creaţie va fi format din compozitori desemnaţi de UCMR și de UMM.
- Prezentatori: Alexandra Velniciuc şi Octavian Ursulescu, Miruna Ionescu și Silviu Biriș.
- Scenografia: Bogdan Dobre
Co-producător: TVR3 – transmisiune în direct.
Sponsori: COTNARI, EUROGAS PRESCOM FIENI, BANCA TRANSILVANIA, FUNDAŢIA „HENRY MĂLINEANU”, ROTARY CLUB TÂRGOVIȘTE, CAMERA NOTARILOR PUBLICI PLOIEȘTI, EXPERT RECYCLING, ADELLE STYL