Deputatul Claudia Gilia: Suntem în faţa unei demonstraţii de incapacitate a actualilor guvernanţi de a gestiona criza COVID-19

Știri

Situația devine destul de gravă privind  evoluția  cazurilor COVID-19 în România. Măsurile se înăspresc de la o zi la alta. De miercuri, deplasarea și pe timp de zi va fi interzisă cu unele excepții dar toate acestea le vom afla când se va face publică Ordonanța Militară  la care se lucrează.

Clar, este strict interzisă  deplasarea persoanelor vârstnice, cu vârstă de peste 65 de ani. Deputatul PSD Dâmbovița, Claudia Gilia nu a întârziat să-și exprime punctul de vedere  cu privire la situația actuală  din România spunând că suntem în faţa unei demonstraţii de incapacitate a actualilor guvernanţi de a gestiona criza. Dincolo de faptul că noile restricții anunțate de Președinte vin extrem de târziu, ele nu au fost însoțite de soluţii reale pentru românii aflaţi în carantină și izolare:” Mai mult, în ceea ce privește interdicția de a părăsi domiciliul, care privește persoanele de peste 65 de ani, ea nu este aplicabilă în mod real. De ce? Pentru că lipseşte un mecanism coerent care să se aplice la nivel local. Practic,  autoritățile locale nu au prevederile legale şi posibilităţile financiare de a  face faţă acestor sarcini.

În lipsa acestora, nu se face altceva decât o condamnare a seniorilor la dispariție prin înfometare sau prin lipsa tratamentului recomandat de medici.
Nu toți vârstnicii au copiii sau rudele în apropiere, iar primăriile nu au, realist vorbind, capacitatea de a asigura tuturor alimente și medicamente pe perioada acestei măsuri.
Guvernul României este obligat să intervină urgent pentru gestionarea acestei situații, cu o legislaţie clară pe care autorităţile locale să se sprijine ca să-i poată ajuta pe seniori!”
a declarat deputatul PSD Dâmbovița Claudia Gilia

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social