Cultivarea cartofului este o tradiție în bazinul legumicol Lungulețu-Poiana-Slobozia Moară de unde provin cei mai mulți cartofi românești din piețele bucureștene. 
Cu toate că de multe ori legumicultorii din Poiana au spus că renunţă la această activitate, de fiecare dată au luat-o de la capăt.Chiar edilul comunei Poiana, Marian Şerban ne spunea că locuitorii comunei nu renunţă la cultivarea cartofului şi a verzei chiar dacă costurile sunt foarte mari precum şi volumul de muncă.Edilul ne spunea că aşa s-au născut şi aşa au crescut cultivând cartoful şi varza.Costurile înființării unei culturi de cartofi sunt destul de ridicate faţă de cele privind cultura de grâu sau porumb. ŞI cu toate aceste cheltuiele dar şi muncă foarte multă pe legumicultorii din Poiana nimic nu-I dă înapoi. Sunt ani și ani. Unii mai buni, alții mai răi. Edilul Marian ţerban ne spunea că după cartofi cultura a doua, este varza.
Depozitul, veşnicul neajuns
Edilul Marian şerban ne spunea că fiecare cultivator îşi valorifică producţia pe cont propriu. Şi caută s-o vândă în primele două-trei luni de la recoltare. Ideal ar fi ca livrarea să se efectueze atunci când preţul este favorabil. Dar pentru aşa ceva ar fi necesare depozite. Neavându-le, fermierul depozitează recolta în spaţii care nu garantează mereu menţinerea cartofului în stare foarte bună pentru un timp îndelungat şi comercializează recolta de la poartă sau în pieţe, unde îşi găseşte loc din ce în ce mai rar din cauza intermediarilor. Cu puţin noroc, unii şi-au fidelizat o anumită clientelă în toată ţara. Preţurile sunt mai bune la cartofii extratimpurii, după care încep – mai ales în anii cu producţie bună – să scadă. A existat cu ani în urmă un grup de producători, dar organizaţia a fost un eşec, fiindcă n-a putut obţine finanţare pentru construirea unui depozit de mare capacitate. E drept, nici oamenii nu au încredere unii în ceilalţi pentru a se asocia.