Astăzi, 31 august, în România se sărbătorește Ziua Limbii Române

Știri

Astăzi, 31 august, în România se sărbătorește Ziua Limbii Române, și a fost instituită prin lege în 2013.

Inițiatorul propunerii legislative explica atunci că “importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.

În ţară, sunt organizate manifestări cultural-educative și artistice dedicate istoriei limbii române.

Ziua Limbii Române se sărbătoreşte și în Republica Moldova începând din anul 1990.

În 2011, mai multe asociaţii şi organizaţii româneşti din Serbia, Bulgaria, Ungaria şi Ucraina au stabilit ca ziua de 31 august să fie sărbătoare naţională a acestor comunităţi româneşti.

Limba română este limbă oficială în România, unde 90,6% din populație o consideră limbă maternă. Româna este, de asemenea, de la 1 ianuarie 2007, una dintre limbile oficiale la nivelul Uniunii Europene.

Limba română s-a format în bazinul Dunării de Jos, care — conform spuselor unor autori antici, printre care se numără și Herodot — erau traco-daci.Limba româna a influențat limba slavă veche, greaca, maghiara și de altele.

În secolul al XIX-lea, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a reformat educația în Principatele Române, astfel că alfabetul chirilic a fost înlocuit cu cel latin.

Nici un popor nu are o astfel de sărbătoare – Ziua Limbii.

Poate că nimeni nu a avut de luptat atât de mult pentru ca să obțină dreptul de a vorbi și a scrie în limba sa.

La mulți Ani Limba Noastră cea Română!

„A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.” („Limba română este patria mea” Nichita Stănescu, Respirări (1982))

Urmărește Partener TV și pe Google News

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social