Anul Nou Bisericesc începe la data de 1 septembrie

Știri

Anul Nou Bisericesc începe la data de 1 septembrie, potrivit tradiţiei moştenite din Legea Veche, în prima zi a lunii septembrie ar fi început Creaţia lumii.

Conform Sinaxarului din Minei, data aceasta de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost împrumutată de la evrei care sărbătoreau atunci anul civil.

Mântuitorul Iisus Hristos şi-ar fi început activitatea publică în ziua de 1 septembrie, când a intrat în sinagogă şi a citit cuvintele prorocului Isaia care profeţeau despre Persoana Sa dumnezeiască: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului“ (Isaia 61, 1-2 şi Luca 4, 18-19).

Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea din anul 325. Ei au stabilit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor anul bineplăcut Domnului.

Tot în ziua de 1 septembrie, Biserica a rânduit să fie pomenit Sfântul Cuviosul Dionisie Exiguul (cel Mic), din Dobrogea, care a alcătuit cronologia creştină, numărând pentru întâia oară anii începând de la Hristos.

Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 630 / 25-26 februarie 2009, în această zi, în toate lăcaşurile de cult ortodoxe, se oficiază slujba de Te Deum. Slujba aceasta se săvârşeşte în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate în anul care s-a încheiat, dar şi pentru a cere binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noul an bisericesc.

Anul bisericesc începe în tradiția bizantină la 1 septembrie (Anul Nou bisericesc) și se încheie la 31 august. 

Urmărește Partener TV și pe Google News

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social