A început Săptămâna Mare – Săptămâna Patimilor. Creștinii ortodocși și catolici intră în cea mai importantă perioadă a anului religios – Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. De la Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare, această perioadă este marcată de smerenie, curățare spirituală și rugăciune, pregătind inimile credincioșilor pentru sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos.
Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificație aparte. În biserici, sunt oficiate denii – slujbe speciale, pline de învățăminte, care reflectă momentele din viața lui Iisus și sacrificiile Sale. Luni, în prima zi a săptămânii, biserica pomenește de Patriarhul Iosif, care a fost vândut de frații săi, un eveniment similar cu trădarea lui Iisus de către Iuda.

Un moment simbolic al zilei de luni este amintirea smochinului blestemat de Iisus pentru că nu dădea rod. Aceasta ne amintește de puterea divină de a pedepsi și de importanța trăirii unei vieți duhovnicești pline de roade bune.
În această săptămână, preoții recomandă post, rugăciune și spovedanie, pentru a ajuta credincioșii să se pregătească sufletește pentru Paște.
Să ne rugăm cu smerenie și să trăim aceste zile cu încredere și credință, pregătindu-ne pentru Învierea Domnului.

