21 de cetățeni străini, depistaţi ascunși într-un autocamion încărcat cu pepeni.VIDEO

Știri

21 de cetățeni străini, depistaţi ascunși într-un autocamion încărcat cu pepeni,aceștia au încercat să intre ilegal în România şi intenţionau să ajungă în Austria.

În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean ucrainean, la volanul unui ansamblu rutier. Şoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, pepeni, de la o societate comercială din Turcia, pentru o firmă din Ucraina.

VIDEO

În urma controlului preliminar, polițiștii de frontieră au constatat faptul că sigiliul aplicat pe semiremorcă era rupt, motiv pentru care au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport.

Astfel, cu această ocazie, în semiremorcă, au fost descoperiţi ascunși douăzeci și unu de cetățeni străini.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 14 și 28 de ani, provin din Siria, Irak și Palestina. Aceștia s-au urcat în mijlocul de transport pe teritoriul Bulgariei și urmau să fie transportați în Austria, cu sprijinul altor persoane. Migranții au declarat polițiștilor de frontieră faptul că împreună au plătit suma de 6.000 de euro unei călăuze pe care au cunoscut-o pe teritoriul Turciei, cu scopul de a ajunge în vestul europei.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, șoferul, migranții și mijlocul de transport  au fost preluați de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social