Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, mesaj de unitate și speranță pentru Dâmbovița, cu ocazia Zilei Naționale a României, după ce a ieși de la VOT.
A făcut o declarație emoționantă și plină de angajament pentru viitorul județului. Acesta a subliniat importanța acestui moment în istoria țării și a transmis un mesaj de speranță și responsabilitate pentru toți cetățenii.
„Am votat astăzi cu gândul la România, la Dâmbovița! Este ziua în care trebuie să ne gândim la trecut și viitor, să reflectăm la momentele încărcate de istorie și să privim cu încredere spre anii ce vin”, a declarat Corneliu Ștefan.
Președintele CJ Dâmbovița a subliniat că este momentul ca fiecare cetățean să își asume responsabilitatea și să aleagă un drum al dezvoltării și stabilității. „Să dăm un vot rațional pentru a continua tot ceea ce a început bun în județ. Avem nevoie de o Dâmboviță prosperă și unită”, a adăugat el.

În plus, Corneliu Ștefan a vorbit despre importanța unui viitor mai bun pentru tineretul din județ, subliniind că a votat cu gândul la copiii noștri, care merită să trăiască într-o lume fără frică și neliniște. „Este datoria noastră să le oferim un viitor sigur și plin de oportunități”, a spus președintele.
În încheiere, Corneliu Ștefan a lansat un apel către dâmbovițeni să rămână uniți și să lucreze împreună pentru un viitor mai bun: „Să mergem împreună pe același drum, un drum pe care îl cunoaștem și pe care, indiferent de obstacole, ne este și ne va fi bine!”
Un mesaj clar și inspirat din partea președintelui CJ Dâmbovița, care transmite o viziune de unitate, responsabilitate și dezvoltare sustenabilă pentru județul nostru.