Președintele Klaus Iohannis a participat, sâmbătă, la reuniunea liberalilor din Oltenia

Știri

Președintele Klaus Iohannis a fost așteptat, în Craiova, un fief traditional al PSD, de sute de olteni care i-au cerut autografe, au dat mâna și s-au  fotografiat cu el.  

Președintele României a mers, la pas, printre oltenii entuziasmați de posibilitatea de a-i adresa câteva cuvinte șefului statului.

Însoţit de preşedintele PNL, Ludovic Orban, și de alți lideri liberali, Klaus Iohannis și-a făcut drum cu greu printre oltenii veniți să își manifeste susținerea. Primirea a fost (cel puțin) la fel de călduroasă precum cea făcută în urmă cu o săptămână de constănțeni.

La intrarea în sala reuniunii, șeful statului a fost aplaudat de cei 1.500 de membri PNL, parlamentari şi aleşi locali care au participat, sâmbătă, la Craiova, la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL din Oltenia.

Drumul spre tribuna sălii a fost un nou prilej pentru o baie de mulțime, liberalii dorind să dea mâna, să facă fotografii și să le ureze succes președintelui României și liderului PNL. La finalul discursului, președintele Klaus Iohannis a mers din nou printre delegații liberali, dând mâna cu aceștia, fiind asaltat de membrii PNL care doreau să facă fotografii alături de șeful statului.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că liberalii pot câştiga alegerile în toate judeţele din Oltenia, spunându-le membrilor de partid că acest lucru stă în puterea muncii fiecăruia.

Ludovic Orban a arătat că Oltenia l-a dat pe liberalul I.G. Duca, fost prim-ministru al României, iar acum este din nou momentul să dea partidului personalităţi de nivel naţional.

Liderul PNL a promis că un guvern liberal va finaliza drumul expres Craiova-Pitești și tronsonul de autostradă Calafat-Lugoj, esențiale pentru legătura dintre Oltenia și restul României.

Liderul PNL a criticat şi lipsa altor proiecte de infrastructură, cum ar fi cele legate de navigarea pe Dunăre.  

La rândul său, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan a afirmat că liberalii vor câștiga și în Oltenia.  

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social