Partidul Național Liberal Dâmbovița anunță cu profundă tristețe trecerea la cele veșnice a lui Iulian Vladu, fost deputat și fost președinte al PNL Dâmbovița.

Iulian Vladu a avut o carieră politică dedicată comunității, de la administrația locală și județeană până la cea centrală, deținând funcțiile de consilier local, consilier județean și deputat în Parlamentul României în trei legislaturi. A contribuit constant la dezvoltarea județului și la consolidarea organizației liberale.
Dincolo de activitatea politică, Iulian Vladu a fost un soț, tată și bunic devotat, precum și un antreprenor care a demonstrat că munca și perseverența pot construi lucruri durabile. În ultimii ani, s-a retras din viața publică, dedicându-se familiei și mediului privat.
Virgil Guran, președinte PNL Dâmbovița, a transmis:
„Iulian Vladu a fost un om care și-a pus priceperea și energia în slujba oamenilor, urmând un parcurs firesc de la nivel local până la cel național, mereu cu respect pentru comunitatea pe care a reprezentat-o. În plan personal, a fost înainte de toate un om al familiei și un antreprenor care a arătat că seriozitatea și munca dau roade. Gândurile mele se îndreaptă către familia îndurerată și către toți cei care l-au cunoscut”.
Trupul neînsuflețit al lui Iulian Vladu a fost depus la restaurantul RODIV, iar cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt invitați să îl viziteze.
Partidul Național Liberal Dâmbovița transmite sincere condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

