2000 de social-democraţi dâmboviţeni la lansarea candidaturii lui Victor Ponta

Știri

Premierul Victor Ponta şi-a lansat sâmbătă, chiar de ziua sa de naştere, candidatura la Preşedinţie, la Arena Naţională din Bucureşti. Evenimentul gigant, la care au participat 70.000 de oameni a durat mai bine de o oră. Cei mai mulţi dintre participanţi au fost îmbrăcaţi în tricouri de culoare roşie şi au purtat pancarte, drapelul naţional sau steguleţe cu mesaje electorale.
Sloganul campaniei PSD – ‘Mândri că suntem români’ – alături de ‘Votăm Victor Ponta preşedinte’ s-au aflat pe tribunele din spatele unei scene uriaşe amplasate în centrul arenei, unde a stat conducerea partidului, alături de invitaţi. Scena a fost montată în faţa unei peluze, pe fundalul acesteia fiind amplasat un ecran uriaş.PSD Dâmbnoviţa a mers la Bucureşru cu peste 2000 de oameni .

Mesaje de susținere
Liviu Dragnea a dat startul discursurilor: ”Suntem mulți, pentru că suntem buni. Și suntem buni pentru că suntem uniți. După ce numărăm voturile să putem spune cele trei cuvinte: Victor Ponta, președinte”. ”Vă mulțumesc pentru curajul pe care sunt sigur că îl veți avea în această campanie. România are nevoie de un alt fel de președinte. Am pornit într-o călătorie fără egal și fără întoarcere”.Dragnea a ținut să se refere și la locul unde se desfășoară evenimentul. „Suntem aici Arena României, unde românii au jucat mereu acasă. Aici începem campania, şi de data aceasta vom juca la noi acasă şi nu vom mai juca în deplasare, cum s-a întâmplat la referendum, şi preşedintele va fi ales de români, şi nu la masa verde”, a spus Dragnea.
Ponta a vorbit , soarele a răsărit
Victor Ponta. „Vedeţi că iese soarele şi pe strada noastră și în țara noastră. Mai avem 55 de zile. Vă chem pe toţi să fim împreună pe drumul spre marea unire a românilor”, spune prezidențiabilul. “Vreau să vă gândiţi că putem fi împreună, nu separat, că putem avea grijă unul de celălalt. Împreună putem să facem atât de multe lucruri pe care le făceam separat. Vreau să avem încredere unul în altul”, mai spune Ponta, care vrea să fie președintele tuturor românilor.”Sunt strănepotul unui român din Ardeal care în 1917 a cerut cetăţenia română, sunt nepotul unui preot care m-a învăţat că important este să crezi în Dumnezeu al ortodocşilor, al catolicilor, al protestanţilor. Sunt copilul unor părinţi ca ai dumneavoastră care au investit totul în mine. Sunt tatăl unor copii care vreau să crească în România mi-e teamă de un singur lucru să nu vă dezamăgesc pe dumneavoastră”, mai spune Ponta.El şi-a încheiat discursul cu un citat dintr-un cântec al lui Tudor Gheorghe: „Aici este ţara mea şi neamul meu cel românesc/ Aici eu să mor aş vrea, aici vreau eu să trăiesc”.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social