Ziua Mondială a Donatorului de Sânge este marcată în fiecare an la data de 14 iunie 2021, și scopul acestei zile este acela de a creşte gradul de conştientizare asupra importanţei donării de sânge şi de a încuraja cât mai mulţi oameni să doneze în mod voluntar, fără vreo recompensă.

Ziua Mondiala a Donatorului reprezintă o ocazie de a aduce în atenție importanța actului donării și de a le multumi, încă o dată, donatorilor. Necesitatea de a dispune de sânge şi produse de sânge sigure pentru transfuzii este esențială, la fel ca și contribuţia donatorilor benevoli adusă sistemelor naţionale de sănătate.
Sloganul Zilei Mondiale a Donatorilor de Sânge din acest an este „Donează sânge și păstrează vie lumea”. Mesajul subliniază contribuția esențială a donatorilor de sânge pentru a menține lumea pulsând, salvând vieți și îmbunătățind sănătatea altora. Acesta întărește apelul global pentru ca mai mulți oameni din întreaga lume să doneze sânge în mod regulat și să contribuie la o sănătate mai bună.
Sângele este esențial atât pentru tratament, cât și pentru îngrijiri medicale de urgență. Este utilizat pentru a prelungi și îmbunătăți viața pacienților care suferă de boli incurabile și pentru proceduri medicale și chirurgicale complexe. În plus, sângele este utilizat pentru a trata răniții în situații de urgență (dezastre naturale, accidente, conflicte armate, etc.) și ajută la salvarea vieții mamelor și nou-născuților.
Sângele face diferența dintre viață și moarte, este un țesut viu care nu poate fi înlocuit si un număr din ce în ce mai mare de bolnavi au nevoie de transfuzie de sânge. De cele mai multe ori sângele donat salvează viața pacienților din spitale.