Suntem în Săptămâna Patimilor. Mâine , în Joia Mare, municipiul Târgoviştea pentru al XIX-lea an, va fi gazda unui eveniment unic în ţară şi în lume, „Calea Luminii”.
Anul acesta, în fața Mitropoliei Târgoviște , organizatorii au decis să scrie din lumânări “100 de ani –România”, lumânări vor fi aprinse și în jurul Catedralei Mitropolitane –Piața Mihai Vitezul şi pe Bulevardul Carol I, în cadrul acestui eveniment devenit tradiţie, care însufleţeşte fosta Cetate de Scaun a Tării Româneşti şi o transformă într-un altar de credinţă şi speranţă.
Evenimentul este organizat de Primăria Târgovişte prin Teatrul Tony Bulandra, Arhiepiscopia Târgovişte şi pictorul Mihai Şerbănescu, iniţiatorul acestui proiect apreciat nu numai în municipiu, ci şi în întreaga ţară dar și peste hotare. Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, viceprimarul Monica Ilie, preotul Ionuț Ghibanu, vicar eparhial al Mitropoliei Târgoviște, directorul Teatrului Tony Bulandra, Mihai Constantin Ranin și artistul Mihai Șerbănescu au susținut o conferință de presă , legată de organizarea evenimentului:
Evenimentul va începe la ora 17:30 cu Denia celor 12 Evanghelii, iar la ora 20:30 vor fi aprinse candele în timp ce ÎPS Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, îi va binecuvânta pe toţi cei prezenţi.