La începutul săptămânii , în judeţul Dâmboviţa a făcut o vizită de lucru, Sorin Scarlat, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Astfel, şeful CNAIR, Sorin Scarlat a făcut câteva declaraţii legate de DN 71,DN 7, Centura Găeşti şi despre viitorul drum expres Târgovişte- Ploieşti, în cadrul unei conferinţe de presă la sediul PNL Dâmboviţa unde au fost şi Gabriel Plăiaşu, secretar general al PNL Dâmboviţa şi Virgil Guran, preşedintele PNL Dâmboviţa şi consilier de stat pentru ordine publică și siguranța cetățeanului, în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.
Sorin Scarlat, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a ţinut să precizeze că prima veste pe care o dă dâmboviţenilor nu este una tocmai bună şi a fost strict legată de DN 7 Bâldana –Titu.
Concret, şeful CNAIR a spus că anul viitor, în 2020, proiectul de reabilitare a DN 7 Titu-Bâldana, va fi scos din nou la licitaţie şi asta pentru că deşi a fost desemnat un câştigător în urma deciziei instanţei europene, din păcate antreprenorul nu şi-a prelungit valabilitatea ofertei.Se va actualiza documentaţia la nivel de 2019-2020 şi în primul trimestru din 2020 să scoatem din nou la licitaţie acest tronson de drum naţional.
Şi DN 71 Bâldana-Târgovişte-Sinaia este o altă investiţie majoră pentru judeţul Dâmboviţa ce presupune şi lărgirea drumului la patru benzi pe tronsonul Bâldana-Târgovişte.

Potrivit şefului CNAIR, DN 71 este lansat în licitaţie, însă este în faza în care autoritatea contractantă trebuie să răspundă la clarificările pe documentaţia ridicată pe SICAP. Sunt în jur de 380 de clarificări venite din partea potenţialilor ofertanţi. Acesta clarificări se fac cam într-o lună, o lună şi jumătate iar apoi se va desuspenda procedura de achiziţie.
Lucrările pe DN 71 prevăd lărgirea la patru benzi pe tronsonul Bâldana-Târgovişte şi o modernizare a tronsonului Târgovişte-Sinaia.
Sorin Scarlat, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a vorbit şi despre Centura Găeşti, o investiţie mult aşteptată.
Există documentaţia tehnică aprobată pentru acest obiectiv de investiţii , urmează să fie introdusă pe lista de investiţii a CNAIR pe anul 2020 iar în semestrul doi al anului 2020 se va scoate la licitaţie partea de execuţie.
Nu în ultimul rând, şeful CNAIR a vorbit şi despre realizarea unui studiu de fezabilitate privind realizarea unui drum expres Târgovişte- Ploieşti

