VIDEO. Skatepark-ul Chindia se apropie de finalizare

Știri

Amenajarea skatepark-ului  din municipiul Târgovişte-adiacent Parcului Chindia, se deșfășoară în ritm alert. Deja  lucrările  sunt foarte avansate, apropiindu-se de finalizare.

Primarul Cristian Stan alături de viceprimarii Cătălin Rădulescu și Monica Ilie și city managerul Gabriel Boriga au făcut o vizită de lucru la acest obiectiv unde se lucrează de zor.

Proiectul prevede un spaţiu de relaxare cu foarte multe facilităţi, incluzând echipamentele de skate şi de fitness și  spaţii verzi, având o suprafaţă de aproximativ 4000 mp.

Astfel, investiţia cu titlul “Amenajare skatepark în Municipiul Târgovişte-adiacent Parcului Chindia” va reprezenta un spaţiu de relaxare cu foarte multe facilităţi.

Valoarea totală a investiţiei este de 1.420.153,24 lei (cu TVA), durata de execuţie a lucrărilor este de 8 luni, iar finanţarea este asigurată din fonduri europene, POR 2014-2020, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiţii 4.2, „Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului.

Decizia de a construi acest skatepark a fost luată în urma unei petiţii online iniţiată de tineri târgovi şteni iubitori ai acestui sport, după ce s-a ajuns la concluzia că solicitarea acestora nu este deloc una imposibilă, ba chiar îmbunătăţeşte modul de viaţă şi de civilizaţie al tinerilor.    Accesul în noua locaţie va fi făcut prin zona pistei de alergare din parc, partea dinspre Grădina Zoologică Târgovişte.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social