Cel mai tânăr primar din judeţ , ales în data de 5 iunie 2016, la vârstă de 27 de ani, nu s-a lăsat speriat de drumurile întortochiate ale administrației publice locale și nici de faptul că va avea mult de lucru în comunitatea pe care a condus-o în ultimii patru ani, și iată, că astăzi, după patru ani de la momentul când a depus jurământul pentru preluarea mandatului de primar al comunei Răzvad, Emanuel Spătaru alături de viceprimarul Ionela Șerban, echipa sa de consilieri și nu în ultimul cu sprijinul cetățenilor a fost, este și va fi alături prin fapte, nu vorbe.
Meticulos, ambițios și foarte perseverant, primarul comunei Răzvad , Emanuel Spătaru a stabilit o listă de priorități a proiectelor de maximă importanță și a nevoilor comunei după care a trecut la muncă alături de echipa sa.

Administraţia de la Răzvad îşi respectă cu sfinţenie motto-ul “Împreună construim viitorul!”
Comuna Răzvad se mândreşte cu un dispensar uman la standarde europene
La doar 5 luni de la preluarea mandatului, primarul Emanuel Spătaru bifa una dintre marele realizări și anume finalizarea obiectivului de investiții „Dispensar Uman în comuna Răzvad”.
Investiţia s-a realizat cu finanţare prin OG 28 şi a fost în valoare de 790.000 lei. Nu trebuie să omitem faptul că investiţia era la un pas de a fi blocată din cauza lipsei de finanţare de la Guvernul Tehnocrat de la acel moment dar primarul Emanuel Spătaru şi Consiliul Local Răzvad au găsit imediat soluţia de a aloca suma necesară finalizării investiţiei din bugetul local, urmând ca autorităţile locale să-şi recupereze banii de la Ministerul Dezvoltării Regionale.
21 de milioane de lei obţinuţi prin PNDL 2, au ajuns în comuna Răzvad
Astăzi, rezultatele muncii în echipă se văd. Trei proiecte majore pentru comuna Răzvad au primt finanţare prin PNDL 2, unele se apropie de finalizare, altele sunt în plină execuție
Şcoala Valea Voievozilor, în plin proces de reabilitare
Primul proiect vizează reabilitarea, modernizarea şi dotarea Şcolii Valea Voievozilor din comuna Răzvad, având o valoare de 1.887.795.81. Potrivit edilului Emanuel Spătaru, unitatea şcolară prin acest proiect îşi va schimba radical condiţiile, aliniindu-se standardelor europene.
Se lucrează de zor la unitatea școlară iar primarul Emanuel Spătaru dă asigurări că noul an școlar va începe într-o școală ultramodernă
Satul Gorgota are reţea de apă până la ultima gospodărie
O investiţie majoră cu finanţare prin PNDL 2 s-a realiza şi în satul Gorgota din comuna Răzvad. Este vorba despre realizarea sistemului de alimentare cu apă în satul Gorgota, un proiect în valoare de 5.523.527.8 lei.
Este vorba despre 8 km de reţea de apă, o stație de tratare a apei , un rezervor de 250 de metri cubi care în situații de avarii va asigura furnizarea apei potabile. Nu în ultimul rând, investiția vizează și relizarea branșamentelor gratuite a tuturor gospodăriilor la rețeaua de apă iar citirea consumului de apă se va face de la distanță prin transmisie radio.
Reţea de canalizare în satele Valea Voievozilor şi Răzvad
Un proiect mult aşteptat de locuitorii comunei Răzvad este cel privind extinderea sistemului de canalizare în satele Valea Voievozilor şi Răzvad. Primăria Răzvad a primit finanţare în valoare de 13.912.985.67 de lei pentru acest proiect prin PNDL 2. Şi aici sunt prevăzute racordurile şi vorbim de 16,8 km de reţea de canalizare. Se lucrează la acestă investiție. Sunt realizați 7 km de reţea de canalizare şi este vorba despre strada Via Mare, Ing. Bruneanu,lt. Marinescu,Preot Goglea ,Furtuneşti,Drăguţoieşti, Gura Văii şi Livada cu Pruni.
Se lucrează la rețeaua de canalizare în zona DN 72, venind dinspre Aleea Mănăstirii către Răzvad. Se va lucra pe ambele părți ale drumului, dar pe rând.
Școala Răzvad cu un nou sistem de încălzire
La preluarea mandatului în iunie 2016, noua administrație a comunei Răzvad, condusă de primarul Emanuel Spătaru și viceprimarul Ionela Șerban, a găsit și lucruri bune dar și situații nefericite, una dintre unitățile școlare, cum ar fi Școala Răzvad, se confrunta cu frigul în sălile de clasă , odată cu sezonul rece. Încălzirea în școală funcționa pe baza sobelor de teracotă racordate la gaze, însă fiind foarte vechi, de peste 20 de ani, nu mai făceau față.
Administrația de la Răzvad,condusă de edilul Emanuel Spătaru a demarat un proiect cu finanțare din bugetul local ce a avut ca obiectiv final montarea unui kit de trei centrale termice cu 126 de calorifere. Investiția în valoare de 350.000 de lei, a avut ca beneficiari direcți cei 243 de elevi și cadrele didactice:
Modernizarea iluminatului public și sistem de supraveghere în comuna Răzvad
În satele Valea Voievozilor şi Gorgota, reţeaua de iluminat public a fost moderizată cu bani de la bugetul local. Cu finanţare prin PNDL 2 s-a modernizat și iluminatului public în satul Răzvad. Primăria Răzvad a bifat și aceast obiectiv prin semnarea unui contract de finanţare prin PNDL 2 pentru modernizarea iluminatului public în satul Răzvad în valoare de 540.000 de lei.
Sistemul de supraveghere video din comuna Răzvad a fost extins, astfel încât au fost montate încă 38 de camere de supraveghere, pe lângă cele 10 deja existente.
Amenajare incintă, dotare şi împrejmuire Centrul educativ pentru copii Răzvad
A fost finalizat și obiectivul „Amenajare incintă, dotare şi împrejmuire centru educativ pentru copii Răzvad, judeţul Dâmboviţa”. Beneficiarii proiectului sunt copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani, care provin din familii cu domiciliul în comuna Răzvad, aflate în situaţii de risc social. Sursa de finanțare pentru acest proiect a fost Măsura M8/6B „Servicii sociale pentru comunitățile rurale marginalizate/cu risc de sărăcie/excluziune socială”, prin GAL Arcul Târgoviștei, valoarea totală a investiției fiind de 276.769,40 lei, din care 220.361,82 lei – sumă eligibilă.
Asfaltarea străzilor din comuna Răzvad
S-a lucrat la asfaltarea străzilor : Bisericii – Răzvad de Jos, Lt. Marinescu, ing. Bruneanu, strada Gării, Feţe şi DC 16 (drumul principal din satul Gorgota) . Vorbim despre 8,8 km de asfalt pe străzile: Bisericii(Răzvad de Jos) Fete, Gării, DC16 (Răzvad-Gorgota), Lt. Marinescu, Ing Bruneanu (tronsoanele din Aleea Mănaătirii), în valoare de 4 milioane lei finantat prin AFIR, măsura 7.2.
Şi pe DJ 719, Răzvad- Târgovişte ce tranzitează comuna Răzvad s-au executat ample lucrări de modernizare de către CJ Dâmboviţa prin LDP Dâmboviţa.
Străzile Mușetoiu, Ing. Bruneanu și un tronson din strada Preot Goglea din comuna dâmbovițeană Răzvad au fost prinse într-un proces amplu de asfaltare și modernizare.
• str. Școala de fete
• str. Butucești
• str. Vasilache
• str. Bivolaru
• Tronsonul neasfaltat de pe str. Valea Pietrei
• Str. Redevența
• Str. Iordan, cât și vis-a-vis în fața Complexului
• Tronsonul neasfaltat de pe str. Preot Goglea
• Tronsonul neasfaltat de pe str. Furtunești
• DC16, după finalizarea branșamentelor la apă.
Urmează să înceapă asfaltarea străzilor Gura Leului și Via Mare.
Pod nou pe strada Poiana Mare
La nivelul comunei Răzvad a fost finalizată o altă investiţie importantă cu finanţare prin AFIR. Este vorba despre podul de pe strada Poiana Mare, sat Gorgota. Proiectul are o valoare de aproximativ 600.000 de lei prin AFIR.
Comuna Răzvad are supermarket şi noi locuri de muncă
La începutul anului 2017, datorită demersurilor făcute de admnistrația locală de la Răzvad, în comună a fost inaugurat un supermarket. Investiţia este o mare realizare pentru comuna Răzvad şi asta în primul rând pentru că au fost create 18 noi locuri de muncă dar totodată investitorul are o contribuţie substanţială la bugetul localităţii.
Grădiniţă nouă la Răzvad
Administraţia condusă de edilul Emanuel Spătaru şi viceprimarul Ionela Şerban, vrea să facă treabă bună şi în acest an. Astfel, printre obiectivele Primăriei şi Consiliului Local se numără realizarea din bugetul local a unei Grădiniţe în Răzvad. Valoarea investiţiei este estimată la 3 milioane de lei.
Şcoala de la Răzvad a primit finanţare POR
Anul 2020 a venit cu veşti bune şi pe partea de accesare a fondurilor europene prin POR. Şcoala de la Răzvad a primit finanţare POR, în valoare de 8 milioane de lei .Şcoala va reabilitată,modernizată şi dotată la standarde europene.
Centru de zi pentru persoane vârstnice la Valea Voievozilor cu finanţare pe POR
Tot prin POR, administraţia de la Răzvad a obţinut finanţare pentru realizarea unui Centru de zi pentru persoane vârstnice la Valea Voievozilor. Este vorba de o investiţie în valoare de 2 milioane lei. Centrul se va realiza în clădirea dezafectată a căminului cultural din Valea Voievozilor.
Rechizite școlare pentru elevii şi preșcolarii răzvădeni
În ultimii patru ani, de când este la conducerea Primăriei Răzvad, edilul Emanuel Spătaru a inițiat un proiect prin care toţi elevii răzvădeni, dar şi preşcolarii, au primit la început de an școlar pe lângă manuale şi câte un dar din partea Primăriei Răzvad, respectiv câte un set de rechizite şcolare. Nu au fost uitate nici cadrele didactice.
Moș Crăciun a sosit cu tolba plină
În ultimii patru ani, pentru a respecta tradiţia, Primăria Răzvad şi Consiliul Local Răzvad au fost ajutoarele de nădejde ale bătrânului cu barbă albă pentru a aduce o bucurie de Crăciun celor peste 570 de preşcolari şi elevi răzvădeni.
Cuplurile cu 50 de ani de căsnicie, premiate de Primăria Răzvad
De 4 ani, în preajma sărbătorilor de Crăciun, autoritățile locale premiază cuplurile din comuna Răzvad care au împlinit 50 de ani de la căsătorie. Au primit câte o diplomă, un mic premiu și un buchet de flori.
Elevii răzvădeni cu media peste 9.50, premiaţi de Primăria şi Consiliul Local Răzvad
Administraţia de la Răzvad, condusă de edilul Emanuel Spătaru a premiat performanța din şcolile răzvădene. Elevi de la ciclul gimnazial din şcolile răzvădene care au terminat anul şcolar, cu media generală peste 9.50, au fost premiaţi de către Primăria Răzvad şi Consiliul Local Răzvad, cu suma de 200 de lei pentru fiecare elev.
316 tablete au fost oferite gratuit elevilor din Răzvad
O nouă inițiativă lăudabilă în plină criză COVID-19 la nivelul comunei Răzvad. 316 tablete au ajuns la toți școlarii din Răzvad și asta datorită inițiativei luată de admnistrația locală condusă de primarul Emanuel Spătaru. Investiția în educație este cea mai eficientă investiție din lume și asigură egalitatea de șanse a tuturor copiilor la învățarea continuă.
Primarul Emanuel Spătaru a acordat o atenţie deosebită proiectelor cultural – educative și sociale cu caracter local.
La nivelul comunei Răzvad, reușite se văd și sunt multe lucruri grozave pe care trebuie să le cunoașteți. Faptele vorbesc de la sine, administrația condusă de primarul Emanuel Spătaru continuă să dezvolte comuna Răzvad .