La PSD Dâmbovița au avut loc alegeri interne.
A fost o competiție istorică în PSD Dâmbovița, niciodată în ultimii 30 de ani nu a mai fost o bătălie pentru funcția de președinte și președinte executiv.
Deputatul Corneliu Ştefan și echipa sa au reușit să se impună detașat în faţa europarlamentarului Rovana Plumb. De la eveniment nu au lipsit președintele Marcel Ciolacu,secretarul Paul Stănescu și alți senatori și deputați de la centru.
Lupta pentru funcția de președinte al PSD Dâmbovița s-a dat între deputatul Corneliu Ștefan și europarlamentarul Rovana Plumb .Corneliu Ștefan a câștigat detașat cu 129 voturi fața de Rovana Plumb care a obținut 74 voturi.
Pentru funcția de președinte executiv,bătălia s -a dat între senatorul Titus Corlățean și președintele CJ, Alexandru Oprea. Din nou echipa lui Corneliu Ștefan, s-a impus,delegații oferindu-i prin vot încrederea lui Titus Corlățean pentru funcţia de președinte executiv cu 112 voturi, în timp ce Alexandru Oprea a obținut 90 voturi.
Cristian Daniel Stan, primarul municipiului Târgoviște a fost singurul candidat pentru funcția de secretar. Președintele Marcel Ciolacu a propus convocarea Comitetului Executiv Județean în cadrul căruia l-au votat pe Cristian Daniel Stan, secretarul Organizației PSD Dâmbovița.



Constantin Pătru, primarul comunei Tătărani a avut un mesaj destul de interesant, cu trimiteri precise atât la președinta Rovana Plumb cât și la doamna Viorica Dăncilă.

Cei 17 vicepreședinți sunt:
Cătălin Rădulescu,viceprimarul municipiului Târgoviște -153 de voturi
Constantin Stroe,primarul cumunei Șotânga -150 de voturi
Dorinel Soare,primarul comunei Niculești- 143 de voturi
Mihai Istrate ,consilier județean-140 de voturi
Marian Țachianu,deputat -130 de voturi
Gabriel Sandu,primarul comunei Voinești- 128 de voturi
Ionuț Bănică,primarul comunei Corbii Mari-128 de voturi
Ion Pavel,primarul comunei Buciumeni-126 de voturi
Alin Manole ,vicepreședinte CJ-123 de voturi
Radu Popa,om de afaceri-123 de voturi
Liviu Vasilescu,consilier județean și președintele TSD Dâmbovița-121 de voturi
Ionuț Lăscaie,președinte PSD Lungulețu- 115 voturi
Georgeta Dincă PSD Găești -114 voturi
Ionuț Săvoiu ,om de afaceri -113 voturi
Constantin Ana, primarul Orașului Pucioasa-111 votuti
Carmen Holban, deputat-110 voturi
Constantin Dinu, primarul comunei Gura Șuții-108 voturi
La finalul votului, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu alături de noul președinte, Corneliu Ștefan dar și de Rovana Plumb și secretarul Cristian Stan au făcut scurte declarații.
19 ianuarie 2020, a fost ziua în care s-a scris istorie la PSD Dâmbovița .