VIDEO. Autoritatea de Management a acceptat contestaţia privind proiectul Centurii Târgoviştei

Știri

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020 (AMPOR) a acceptat  contestaţia depusă de CJ Dâmboviţa şi Primăria Târgovişte  privind respingerea  de către ADR Sud Muntenia a proiectului Centura Târgoviştei, pe motiv neeligibilitate. 

Chiar primarul municipiului Târgovişte Cristia Stan  a anunţat că  contestaţia a fost admisă în parte şi proiectul Centurii municipiului Târgovişte a fost  retrimis la evaluare  către ADR Sud Muntenia.  Mai mult, administraţia târgovişteană  a reiterate faptul că s-a făcut o nedreptate în această speţă.

Contestaţia a fost admisă în parte şi  proiectul a fost retrimis la evaluare , aşteptăm să vedem ce se va întâmpla. Cred că am avut dreptate  că ni s-a făcut o nedreptate pentru municipiul Târgovişte, CJ Dâmboviţa , Primăria Răzvad cu privire la acest proiect. S-a întors la faza iniţială şi  asteptăm răspunsul ADR Sud Muntenia.Cu siguranţa  noi vom face toate demersurile legale pentru a obţine finanţarea  cu fonduri  europene”, a afirmat primarul Cristian Stan.

După cum ştim, CJ Dâmboviţa în calitate de lider  în parteneriat  cu Primăria municipilui Târgovişte şi Primăria Răzvad  a depus  proiectul ” MODERNIZAREA ŞI REABILITAREA DRUMULUI DE CENTURĂ AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIŞTE” pe POR-  Axa prioritară 6: Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritatea de investiţii 6.1: Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale, apelul de proiecte POR 2018/6/6.1/5 – Apel de Proiecte Nefinalizate.  La finalul anului 2018, proiectul depus, în vederea obţinerii unei finanţări nerambursabile, în parteneriat cu CJD, ca lider de asociere, în care ceilalţi doi parteneri sunt Primăriile Târgovişte şi Răzvad, a fost declarat neeligibil de către ADR Sud Muntenia.

 Autorităţile dâmboviţene nu au stat cu mâinile în sân şi au depus contestaţie ce tocmai a fost Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020.  Şi vicepreşedintele CJ, Alin Manole care în această perioadă îndeplineşte atribuţiile de preşedinte  având în vedere că preşedintele  CJ este în concediu, ne-a oferit un punct de vedere cu privire la acest subiect.

 Şi domnia sa susţine  că respingerea proiectului   s-a făcut  pe nişte motive care nu aveau legătură cu ghidul finanţare.  Mai mult, a afimat cu tărie că după această contestaţie , proiectul are şanse să fie finanţat.

 Este foarte clar că evaluarea a plecat de la o premisă greşită în sensul că au fost încadraţi pe criteriul B1 care se referă la lucrări începute şi la lucrări neîncepute în condiţiile în care Centura Târgoviştei este un contract de execuţie în derulare, la care se vorbeşte numai de lucrări începute, dar nefinalizate.

Dacă la contestaţie nu se va răspunde în mod favorabil, cu siguranţă se va  merge în instanţă şi autorităţile dâmboviţene  cred că vor reuşi să demonstreze unui judecător sau unui complet de judecată că acest proiect este perfect eligibil.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social