Adrian Ţuţuianu, preşedintele PSD Dâmboviţa şi preşedinte CJ Dâmboviţa, la ultima întâlnire cu presa, acesta a fost întrebat cum comentează demisia premierului Victor Ponta dar totodată şi actuala stare de spirit a românilor care ies în stradă.Clar şi răspicat, Adrian Ţuţuianu a spus că decizia luată de Victor Ponta a fost una de om politic european .”Este o decizie de om politic european, curajoasă şi care a încercat să dea un răspuns și să detensioneze o situație care putea genera pentru România prejudicii de imagine, importante. Au loc aceste consultări şi trebuie găsită rapid o soluţie de stabilitate politică şi s-a văzut clar că preşedintele PSD a mers şi a arătat deschidere pentru toate variantele şi pentru aceea a unui Guvern care să aibă în centru PSD, şi teza unui Guvern de Uniune Naţională şi chiar teza alegerilor anticipate…Vom vedea ce rezultă din aceste negocieri. Important este să rezulte stabilitate. Şi am să vă spun şi de ce. Suntem la sfârşit de an şi trebuie prezentat în Parlament un buget ca să putem funcţiona cu administraţia publică centrală şi locală.Suntem la închiderea proiectelor europene pe exerciţiul bugetar 2007-2014. Avem nevoie de parteneri de dialog în ministere… În al treilea rând este deschidere de proiecte… Vreau să spun că sunt mai multe categorii de participanţi la proteste. Sunt tineri şi mai puţin tineri care participă în mod justificat la proteste, sunt reprezentanţi ai partidelor politice care nu au nicio legătură cu protestul… Mai cred că este important să ascultăm şi ce spune strada dar locul unde trebuie finalizată discuţia este Parlamentul care din păcate a fost scos din ecuaţie… Cel mai important este să se găsească o soluţie de stabilitate pentru România şi se va găsi în zilele următoare sau săptămâni. Victor Ponta a spus un lucru extraordinar de frumos, dar plin de substanță: ”Mă bat cu adversarii politici, dar nu vreau să mă bat cu oamenii”. Gândiți-vă că orice incident minor s-ar fi produs zilele astea, la demonstrații, ar fi fost decontat și pe Victor Ponta, și pe Guvern, și pe Partidul Social Democrat. Este pentru prima dată în istoria României când un Guvern pleacă pentru a detensiona o anumită stare social. Vă aduc aminte că Guvernul Boc în 2012 nu a plecat ci a fost nevoie de vot în Parlament… ”, a declarat Adrian Țuțuianu. Mai mult, Adrian Ţuţuianu a spus că este important să fie ascultată şi opinia străzii însă deciziile care se vor lua trebuie să asigure stabilitate României.
VIDEO. Reacţia liderului PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, după demisia premierului Victor Ponta

- Advertisement -