Aşa cum s-a obişnuit toată lumea, de ani buni, oraşul Răcari este orașul tricolor care a dat în fiecare an o lecţie de românism, marilor oraşe din ţară.

Și anul acesta, steagurile arborate la porțile răcărenilor au fluturat în cinstea Zilei Naţionale a României.
Anul acesta Ziua Națională a României nu s-a putut sărbători așa cum era obișnuit în orașul Răcari, din cauza pandemiei. Tradiționalul marș al Tricolorului a fost anulat, ceremonia a fost una restrânsă, fără participarea publicului larg.
Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu le-a adus un pios omagiu eroilor care s-au jertfit pentru ca Marea Unire să se înfăptuiască și să dăinuiască de-a lungul veacurilor.

Istoria este vie, se scrie în fiecare zi și ne privește pe toți, pe fiecare în parte. Istoria mai înseamnă valori pe care avem datoria și responsabilitatea de a le transmite urmașilor. Anul acesta a fost dificil, cu încercări grele și, cu siguranță, nu va fi uitat . Edilul Marius Caravețeanu crede cu tărie că unitatea și solidaritatea, credința, responsabilitatea sunt lecții de viață și valori pe care răcărenii de azi le pot transmite generațiilor viitoare.

De fiecare dată, administrația de la Răcari poartă în suflet aceleaşi sentimente: de dragoste faţă de ţară, de respect faţă de înaintaşii noştri, de recunoştinţă faţă de toţi cei care au contribuit de-a lungul timpului la existenţa şi dezvoltarea României.

Marele istoric Nicolae Iorga spunea: ,,Cine uită, nu merită!,,- motiv pentru care în această zi trebuie să ne îndreptăm gândul spre cei care și-au dat viața pentru țară și neam.
LA MULȚI ANI ROMÂNIA! LA MULȚI ANI RĂCARI! LA MULȚI ANI RĂCĂRENI!