Moş Crăciun a coborât din pagini de poveste și ajunge la Șotânga , joi, 16 decembrie, unde peste 500 de copii se vor bucura de cadouri.
Chiar și în condițiile acestea, de pandemie, important este să credem în magia sărbătorilor de Crăciun, în puterea magică a Moșului.
Spiritul Crăciunului a cuprins și comuna Șotânga, iar Moșul așteptat de toți copiii, deja a trecut pe la Primăria Șotânga și a lăsat daruri pentru toți preșcolari, școlarii de la ciclul primar și gimnazial din unitățile școlare de pe raza comunei dar și pentru Centru.

Fapt pentru care primarul Constantin Stroe și viceprimarul Marian Tănase au devenit spiridușii Moșului, și vor merge în fiecare grădiniță și școală să ducă darurile mult așteptate de copii.
Magia sărbătorilor a pornit la Șotânga, așa cum am spus de fiecare dată, copiii sunt prioritatea unei comune sau a unui oraș, ei ne reprezintă pe noi și în ei se oglindește viitorul nostru. Educația este piatra de temelie în orice societate.

În curând vom prezenta un amplu interviu cu primarul comunei Șotânga, Constantin Stroe, bilanțul activității și proiectelor pe anul 2021, la Șotânga.